Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin.
Mult-milostive Mare Mucenice Efrem, iată, vin și mă mărturisesc ție, ca unui Părinte mărinimos, încredințându-ți dorința de a avea și eu o casă pe acest pământ.
Tu știi mai bine ca mine și care îmi sunt posibilitățile, și ceea ce îmi este de folos, dar și pe toate cele pe care mi le va rândui Dumnezeu în răstimpul viețuirii pământești. De aceea, voiesc ca dorința mea să ți-o încredinșez deplin și însăși aceasta să-mi fie piatra de temelie a casei. Însuți plinește și săvârșește toate cele de trebuință, iconomisind, așa cum numai tu știi, împrejurările și oamenii prin care lucrurile vor veni în faptă. Iar mie dă-mi înțelepciune, cutezanță și luare-aminte spre a pricepe toate cele care sunt de folos spre bună făptuire.
Ajută-mă să trec cu limpezime peste grijile trebuincioase și să nu mă împotmolesc în lucruri nefolositoare și în căutarea desfătărilor peste trebuință. Și mai mult decăt acestea, ajută-mă ca nu numai să nu se zdrobească și fărâme casa lăuntrică a sufletului, ci să fie temeluită și retemeluită pe piatra cea tare a cuvintelor Evangheliei, fără de care viața omului nu este decât beznă, întuneric și pridvor al iadului. Sfințește-mi cugetele, învață-mă privegherea de toată vremea, fă-mă iubitor al rugăciunii și al mărturisirii către Dumnezeu, ca prin toate acestea să sporesc zi de zi în dragostea lui Hristos și astfel, crescând mintea mea către cuget deplin, să pricep cât de adânc și de adevărat este cuvântul Mântuitorului, Care zice: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă” (Matei 6,33).
Fie ca acestea toate să se împlinească cu mine, prin sfintele tale mijlociri, dumnezeiescule Efrem, ca astfel, statornicindu-mă întru nădejdea cea nemincinoasă, să pășesc cu bucurie în căile Sfintei Evanghelii și astfel să dobândesc intrare în Împărăția Cerurilor, cea care se află înlăuntrul nostru și întru care se arată slava Domnului, Care se sălășluiește întru robii Săi, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.
***
Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou a celui care se află în căutarea unui serviciu
Preacuvioase Părinte Efrem, cu grăbire alerg către tine, căci, aflând cât de mare este mulțimea celor pe care i-ai ajutat să-și găsească un serviciu, vin să-ți pun și eu înainte durerea mea. Sufletul îmi este tulburat și ostenit de la atâtea încercări și mâhnirea mă cuprinde la gândul că parcă nu este și pentru mine un loc în care să-mi câștig pâinea cea de toate zilele. Niciunde pe unde am căutat nu am primit un răspuns bun, ci am rămas doar cu așteptarea și dramul de nădejde că poate-poate se va schimba ceva în bine și pentru mine.
De aceea, te rog, Mare Mucenice Efrem, fii și mie milostiv, căci sunt încredințat că tu poți să rânduiești împrejurări folositoare, iar glasul tău cel blând și dumnezeiesc poate preschimba inimile oamenilor în a fi bunăvoitoare. Spulberă toate cele care îmi stau împotrivă și învrednicește-mă ca nu numai viața mea pământească să se preschimbe în bine, ci și alcătuirea sufletului să se strămute în lucrarea credinței și împlinirea dumnezeieștilor porunci ale Domnului nostru Iisus Hristos.
Fă în așa fel, încât locul de muncă pe care o să-l dobândesc prin sfintele tale rugăciuni să îmi fie spre întărirea întru cele bune și spre cinstea vieții ca nimănui să-i mai fiu povară, ci însumi să le fiu de ajutor celor care le este de trebuință. Fie ca sub aripa acoperământului tău să fiu păzit de toată lucrarea cea rea și vătămătoare și, dobândind cele trebuincioase aici, pe pământ, să am și inimă recunoscătoare către iubitorul Dumnezeu, pe care să mă învrednicesc a-L cunoaște mai bine, lucrând poruncile Evangheliei Sale. Te rog, Sfinte Părinte Efrem, ajută-mă acum și în toată vremea vieții, ca, trăind sub ocrotirea binecuvântării tale, să mi se înnoiască cele lăuntrice, spre credință lucrătoare săvârșită în numele Dumnezeului nostru, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Troparul, glasul al 8-lea:
Îndelung pătimitorule, de Dumnezeu purtătorule Părinte Ilie, văpaia muncilor cu focul lucrător ai înrourat-o, ruşinând pe vrăjmaşi. Pentru aceasta, părinte, cu hlamida lui Hristos îmbrăcându-te, pe Acesta roagă-L să mântuiască sufletele noastre.
Condacul 1:
Veniţi, iubitorilor de mucenici, să-l lăudăm cu mare glas pe Părintele Ilie, care, prin pătimirile sale, a luat de la Dumnezeu cununa biruinţei. Căci, iubind Biserica lui Hristos şi neamul românesc, a ales calea cea strâmtă şi cu chinuri, stând fără teamă împotriva duşmanilor dreptei credinţe. Şi pentru aceasta să-i cântăm: Bucură-te, Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!
Icosul 1:
La tine alergăm, sfinte, la vreme de ispită, având nădejde în mijlocirile tale. Ştim că pe mulţi i-ai chemat în chip minunat la sfintele tale moaşte. Am auzit de femeia pe care ai îndemnat-o, zicându-i în vis: „Vino la mine şi roagă-te ori de câte ori ai nevoie de ajutor”. Şi credem că şi pe noi ne poţi ajuta, căci iubirea ta se revarsă peste toţi cei care se roagă ţie cu credinţă, şi pentru aceasta îţi zicem:
Bucură-te, binecuvântare a pământului românesc,
Bucură-te, liman al credincioşilor şi dar ceresc,
Bucură-te, chivot al virtuţilor de Hristos împodobit,
Bucură-te, că iubirea de cele sfinte prin jertfă o ai adeverit,
Bucură-te, veghetor neobosit al celor ce mărturisesc dreapta credinţă,
Bucură-te, că de la tine învăţăm smerenia şi adevărata umilinţă,
Bucură-te, că ai fugit de slava lumească şi pe Dumnezeu L-ai aflat,
Bucură-te, că pentru neamul românesc te-ai rugat neîncetat,
Bucură-te, comoară care pe cei drept-credincioşi îi îndestulezi,
Bucură-te, că pe cei care pornesc pe căi greşite îi îndreptezi,
Bucură-te, că îi chemi la tine pe cei care au nevoie de ajutor,
Bucură-te, că cei care se roagă ţie te cunosc grabnic ocrotitor,
Bucură-te, Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!
Condacul al 2-lea:
L-ai slujit pe Hristos din tinereţile tale, fiind icoană a rugăciunii, a smereniei şi a jertfelniciei, şi te-ai arătat pildă pentru noi, cei iubitori de patimi şi slabi în credinţă. Pentru aceasta te rugăm să nu încetezi a te ruga pentru noi, ca să-I putem cânta lui Dumnezeu cu inimă curată: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Văzând Dumnezeu râvna ta pentru cele sfinte, te-a chemat să-L slujeşti ridicând pe umerii tăi greaua cruce a preoţiei. Iar tu ai răspuns cu vrednicie acestei chemări, vrând să fii păstor de suflete şi slujitor al aproapelui tău, şi pentru aceasta îţi aducem cântări de laudă:
Bucură-te, că pe Sfântul Prooroc Ilie l-ai avut ocrotitor,
Bucură-te, glas proorocesc care ai mustrat rătăcirea apostaţilor,
Bucură-te, odraslă a rugăciunii sfinţilor din veacurile trecute,
Bucură-te, că ai înfruntat cu înţelepciune ale vrăjmaşului ispite,
Bucură-te, că din copilăria ta ai mers cu smerenie pe calea virtuţilor,
Bucură-te, că ţi-ai păzit curăţia tinereţii luptând împotriva patimilor,
Bucură-te, cel ce, mergând pe calea familiei, ai ajuns la sfinţenie,
Bucură-te, că virtuţile tale le-ai acoperit cu smerenie,
Bucură-te, că ai fost propovăduitor şi duhovnic iscusit,
Bucură-te, că mulţime de suflete bolnave ai tămăduit,
Bucură-te, al iubirii de Dumnezeu neostenit propovăduitor,
Bucură-te, dreptar şi pildă aleasă pentru slujitorii altarelor,
Bucură-te, Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!
Condacul al 3-lea:
Văzând mulţimea încercărilor prin care trecea neamul românesc, ai vrut să arzi ca o lumânare, necruţând nicio osteneală pentru aceasta. Şi, împreună cu mulţi preoţi şi credincioşi, ai ales să trăieşti sub ocrotirea Sfântului Arhanghel Mihail, luptând cu sabia cuvântului împotriva hulitorilor adevărului şi cântând fără teamă: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Nu te-ai temut nici de suferinţe şi nici de moarte, căci ai purtat în sufletul tău râvna spre mucenicie. Iar Hristos te-a învrednicit să mergi pe urmele mucenicilor din vechime, căci ai fost luat din mijlocul familiei şi al credincioşilor şi ai fost dus în colonii de muncă, unde prin răbdarea şi sfinţenia ta ai adus mângâiere sufletelor deznădăjduite, şi pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, că sfinţii închisorilor asupra ta au vegheat,
Bucură-te, că, primindu-te mai apoi în ceata lor, s-au bucurat,
Bucură-te, că, prin curajul tău, în întunericul prigonirilor ai strălucit,
Bucură-te, că în viforul furtunilor pacea sufletească o ai dobândit,
Bucură-te, că în faţa pătimirilor duhul tău nu s-a tulburat,
Bucură-te, piatră de care uneltirile celor rău credincioşi s-au sfărâmat,
Bucură-te, că ai urcat muntele suferinţei călcând pe urmele mucenicilor,
Bucură-te, că ai răbdat fără cârtire batjocurile şi dispreţul prigonitorilor,
Bucură-te, că prin dureri şi suferinţe prigonitorii nu te-au supus,
Bucură-te, că, urmând Stăpânului tău, ca o oaie la junghiere te-ai adus,
Bucură-te, că pe calea mântuirii în chip tainic te-a călăuzit,
Bucură-te, că în fiecare prigoană prin care ai trecut de El ai fost păzit,
Bucură-te, Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!
Condacul al 4-lea:
S-a văzut puterea rugăciunilor tale la Periprava, sfinte, când aţi fost puşi să tăiaţi stuf pe o vreme geroasă şi cei care vă păzeau aşteptau moartea voastră. Dar i-ai încurajat pe cei care împreună pătimeau cu tine să-şi pună nădejdea în ajutorul Maicii Domnului şi al Sfinţilor Trei Ierarhi, care erau prăznuiţi în acea zi, şi I-aţi cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
V-aţi asemănat sfinţilor patruzeci de mucenici, aruncaţi de prigonitori în apele iezerului Sevastiei, dar prin rugăciunile tale, părinte, toţi au rămas în viaţă. Că strălucind soarele credinţei în inima ta, a strălucit şi pe cer soarele cel materialnic şi a încălzit pământul, venind în ajutorul vostru. Pentru care te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că Maica Domnului cu sfântul ei acoperământ v-a acoperit,
Bucură-te, că Sfinţii Trei Ierarhi prin rugăciunile lor v-au ocrotit,
Bucură-te, că trupurile voastre pe crucea frigului au fost răstignite,
Bucură-te, că inimile voastre de harul Duhului Sfânt au fost întărite,
Bucură-te, că asemeni sfinţilor patruzeci de mucenici aţi pătimit,
Bucură-te, că vicleanul diavol prin pătimirea voastră a fost biruit,
Bucură-te, că răbdarea voastră pe prigonitori i-a îngenuncheat,
Bucură-te, că dreptatea voastră în chip minunat s-a arătat,
Bucură-te, că pe Sfântul Arhanghel Mihail l-aţi avut sprijinitor,
Bucură-te, că aţi purtat fără să cârtiţi povara pătimirilor,
Bucură-te, că, fiind umiliţi de oameni, Făcătorul lumii v-a binecuvântat,
Bucură-te, că Soarele dreptăţii prin lumina soarelui v-a mângâiat,
Bucură-te, Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!
Condacul al 5-lea:
Văzând cele viitoare, ai cunoscut mai înainte şi ziua trecerii tale la Domnul şi anul morţii preotesei tale, şi prin aceasta s-a vădit darul pe care l-ai primit de la Dumnezeu încă din timpul vieţii tale pământeşti, pentru care ne bucurăm şi Îi cântăm cu mulţumire: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Cine poate spune bucuria celor care au fost de faţă la aflarea sfintelor tale moaşte, părinte? Că trupul tău s-a arătat neatins de trecerea timpului şi nesupus putreziciunii, prin harul Duhului Sfânt. Şi prin aceasta s-a întărit sfinţenia ta, căci Dumnezeu ne-a vorbit prin moaştele tale binemirositoare, îndemnându-ne să-ţi aducem laude ca acestea:
Bucură-te, că sfintele tale moaşte te arată vas ales al lui Hristos,
Bucură-te, că cei ce vin şi se roagă ţie dobândesc mult folos,
Bucură-te, că prin trupul tău neputrezit fără cuvinte le vorbeşti,
Bucură-te, că pe cei ce aleargă la tine nu îi părăseşti,
Bucură-te, că pomenirea ta se întipăreşte în sufletele lor,
Bucură-te, apostol al învierii morţilor la sfârşitul veacurilor,
Bucură-te, cel ce evlavia pelerinilor care vin la tine o înmulţeşti,
Bucură-te, că îndoielile le risipeşti şi credinţa o întăreşti,
Bucură-te, cel ce aduci bucurie în sufletele celor care se închină ţie,
Bucură-te, că ne îndemni să cugetăm la moarte şi la veşnicie,
Bucură-te, că, asemenea sfinţilor de demult, bună mireasmă răspândeşti,
Bucură-te, că la racla ta mulţime mare de închinători primeşti,
Bucură-te, Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!
Condacul al 6-lea:
Din timpul vieţii tale te-ai arătat făcător de minuni, sfinte, dar după adormirea ta numărul acestora s-a înmulţit. Şi, după aflarea sfintelor tale moaşte, mulţime de credincioşi au venit să ia binecuvântarea ta, rugându-se ţie şi lui Dumnezeu cântându-I: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
În aceste vremuri în care rătăcirile se înmulţesc, te-a arătat Dumnezeu stavilă împotriva necredinţei, căci, auzind despre mulţimea minunilor tale, mulţi vin la sfintele tale moaşte şi, văzându-te ca şi cum ai dormita în raclă, cunosc puterea lui Hristos, Cel ce a biruit moartea. Şi pentru aceasta te laudă, zicând:
Bucură-te, că celor ce aveau nevoie de ajutor te-ai arătat,
Bucură-te, că prin vise şi vedenii la tine i-ai chemat,
Bucură-te, că oamenii vestesc minunile tale nenumărate,
Bucură-te, că facerile tale de bine sunt în tot locul lăudate,
Bucură-te, prieten al celor apăsaţi de povara singurătăţii,
Bucură-te, cel ce alungi ispita deznădejdii şi a sinuciderii,
Bucură-te, că de ispita morţii năprasnice ne izbăveşti,
Bucură-te, cel ce prin mulţimea minunilor ne uimeşti,
Bucură-te, că celor necăjiţi şi întristaţi le ştergi lacrimile,
Bucură-te, că mulţi preoţi şi călugări se roagă înaintea icoanei tale,
Bucură-te, că harismele tale cu multă bucurie le mărturisim,
Bucură-te, că, prin tine, pe Dumnezeul cel adevărat Îl cinstim,
Bucură-te, Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!
Condacul al 7-lea:
Au venit la tine bolnavi pe care doctorii nu i-au putut ajuta, lăsându-i pradă deznădejdii, dar tu te-ai arătat doctor ceresc şi ai arătat cu putinţă cele cu neputinţă. Iar bolnavii, aflând tămăduire, au dat mărturie despre mulţimea darurilor tale, cântându-I lui Dumnezeu împreună cu cei de aproape ai lor: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Orice boală şi orice neputinţă îşi află leacul prin rugăciuni către tine, Părinte Ilie, căci Dumnezeu a răsplătit peste măsură suferinţele tale muceniceşti. Şi te-a arătat ceresc doctor fără de arginţi, la care alergând bolnavii îţi zic cu inimile pline de nădejde:
Bucură-te, cel ce împarţi tămăduiri cu îndestulare,
Bucură-te, pentru cei aflaţi pe patul de boală alinare,
Bucură-te, că, prin rugăciunile tale, pe mulţi de operaţii i-ai scăpat,
Bucură-te, că doctorii nu au putut pricepe ce s-a întâmplat,
Bucură-te, că, prin tine, tânărul mut a început să vorbească,
Bucură-te, că minunile tale a început să le mărturisească,
Bucură-te, că bolnavii s-au bucurat aflând vindecare,
Bucură-te, pentru rudeniile lor îndurerate mângâiere,
Bucură-te, ocrotitor al bolnavilor şi sfătuitor al doctorilor,
Bucură-te, că ajuţi doctorii pentru rugăciunile bolnavilor,
Bucură-te, că îi uşurezi pe cei apăsaţi de povara durerii,
Bucură-te, că te rogi pentru cei aflaţi în ceasul morţii,
Bucură-te, Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!
Condacul al 8-lea:
Te-ai arătat în vis femeii necăjite şi i-ai cerut să nu se mai plângă din pricina lipsei banilor, căci va avea cele de trebuinţă. Iar ea, primind putere din cuvintele tale, s-a întărit în credinţă şi I-a adus lui Dumnezeu lauda: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Ne aflăm în lipsuri şi necazuri de multe feluri, sfinte, dar credem că nu vei lăsa rugăciunea noastră fără răspuns. Că pe săraci i-ai ajutat în fel şi chip, iar pe cei care nu aveau din ce să trăiască i-ai ajutat să îşi găsească de lucru. Şi credem că, precum pe aceştia, şi pe noi ne poţi ajuta, venind în întâmpinarea noastră, pentru care îţi zicem:
Bucură-te, că pe cei flămânzi îi hrăneşti,
Bucură-te, că pe cei lipsiţi îi miluieşti,
Bucură-te, că dai cele de trebuinţă săracilor,
Bucură-te, că vii în întâmpinarea necăjiţilor,
Bucură-te, că pe cei rămaşi fără casă i-ai ajutat,
Bucură-te, că, văzând ajutorul tău, s-au bucurat,
Bucură-te, cel ce eşti părinte iubitor al orfanilor,
Bucură-te, că eşti grabnic sprijinitor al văduvelor,
Bucură-te, că din ispita deznădejdii ne-ai ridicat,
Bucură-te, drept judecător care adevărul l-ai apărat,
Bucură-te, că ţii partea celor pe nedrept prigoniţi,
Bucură-te, că îi încurajezi pe cei dispreţuiţi,
Bucură-te, Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!
Condacul al 9-lea:
Mare este tristeţea familiilor care sunt lipsite de prunci, dar noi am auzit că mulţi copii au venit pe lume după ce părinţii lor ţi-au cerut ajutorul. Aşa te rugăm să ai milă de soţii şi soţiile care se roagă ţie, cerându-ţi să te rogi pentru ei ca să aibă copii şi să-I poată cânta împreună lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Părinţii tăi au fost binecuvântaţi de Dumnezeu cu şapte prunci, iar tu şi preoteasa ta aţi avut cinci copii, fiind cu adevărat familia voastră o mică biserică. Iar Hristos ţi-a dat darul de a fi ocrotitor al familiilor creştine şi al celor care se pregătesc să meargă spre mântuire pe calea căsătoriei, şi pentru aceasta îţi cântăm, zicând:
Bucură-te, rugătorule pentru familiile evlavioase,
Bucură-te, că veghezi asupra sufletelor credincioase,
Bucură-te, că părinţii credincioşi te iau ocrotitor,
Bucură-te, că te rogi pentru mântuirea copiilor lor,
Bucură-te, că îi îndrumi să meargă pe calea Bisericii,
Bucură-te, că îi fereşti de prăpastia pierzării,
Bucură-te, că fiii risipitori se întorc la casele părinţilor,
Bucură-te, că, prin tine, pacea ia locul tulburărilor,
Bucură-te, că părinţii fără copii te iau mijlocitor,
Bucură-te, că nu laşi fără răspuns rugăciunile lor,
Bucură-te, că întristarea din inimile lor o izgoneşti,
Bucură-te, că stăruinţa lor în rugăciune o răsplăteşti,
Bucură-te, Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!
Condacul al 10-lea:
Au încercat vrăjitoarele să fure o părticică din sfintele tale moaşte, dar tu te-ai arătat fiicei tale şi i-ai descoperit gândul lor diavolesc, stând împotriva vicleniei lor şi risipind răutatea lor. Iar fiica ta s-a bucurat, mulţumindu-I lui Dumnezeu şi zicând: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
În vremea de astăzi mulţi îndrăciţi se chinuie amarnic, dar cei care sunt aduşi la sfintele tale moaşte primesc degrabă ajutor. Căci diavolii se tem de puterea rugăciunilor tale, şi pleacă de la cei pe care îi chinuiau. Te rugăm, sfinte, arată-te grabnic ajutător al celor care suferă din pricina diavolilor, din pricina lucrărilor drăceşti sau a farmecelor de tot felul, ca simţind ocrotirea ta să îţi cânte împreună cu noi:
Bucură-te, izgonitor al cetelor diavoleşti,
Bucură-te, că puterea farmecelor o risipeşti,
Bucură-te, că pe cei îndrăciţi i-ai izbăvit,
Bucură-te, că aceştia te-au lăudat şi ţi-au mulţumit,
Bucură-te, că ai primit cererile rudeniilor lor,
Bucură-te, că ai ascultat rugăciunile preoţilor,
Bucură-te, cel ce dezlegi legăturile vrăjitorilor,
Bucură-te, cel ce ne scapi din robia patimilor,
Bucură-te, că de duşmanii nevăzuţi tu fereşti poporul,
Bucură-te, că în ceasul încercării îţi cerem ajutorul,
Bucură-te, că văpaia ispitelor o potoleşti,
Bucură-te, că pe calea cea strâmtă ne povăţuieşti,
Bucură-te, Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!
Condacul al 11-lea:
Ai fost trimis în vreme de război să faci misiune în pământul românesc de peste Prut, şi multe suflete şi-au găsit alinarea în cuvintele tale. Aşa şi astăzi te rugăm, sfinte, roagă-te lui Dumnezeu pentru toţi cei care stau departe de calea mântuirii, ca schimbându-şi vieţile să Îi cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Au venit la sfintele tale moaşte nu doar fii ai Bisericii, ci şi oameni înşelaţi de diferite rătăciri, dar care voiau să vadă dacă trupul tău este cu adevărat neatins de putreziciune. Unii au rămas fără glas, văzând sfintele tale moaşte întregi, şi au căutat să-L cunoască pe Dumnezeul care te-a proslăvit, şi pentru aceasta acum, venind la Biserica cea adevărată, te laudă împreună cu noi:
Bucură-te, candelă aprinsă în întunericul rătăcirilor,
Bucură-te, stâlp de foc călăuzitor în deşertul ispitelor,
Bucură-te, trâmbiţă a cuvintelor dumnezeieşti,
Bucură-te, alăută care ne desfeţi cu cântări cereşti,
Bucură-te, cel ce dai la o parte vălul minciunilor,
Bucură-te, că faci neputincioase cursele ereticilor,
Bucură-te, că pe ritorii cei mincinoşi i-ai biruit,
Bucură-te, că prin tine viforul pornit de ei s-a domolit,
Bucură-te, că i-ai scăpat pe cei atinşi de molima înşelării,
Bucură-te, că i-ai ridicat la lumină din groapa pierzării,
Bucură-te, că nu i-ai lăsat să îşi piardă sufletele,
Bucură-te, că ei îţi mulţumesc aducându-ţi laude,
Bucură-te, Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!
Condacul al 12-lea:
Prin moartea ta te-ai arătat biruitor al morţii, fiind slujitor credincios al Celui Înviat. Şi acum te bucuri în cetele sfinţilor împreună cu toţi cei care au stat împotriva fiarei comuniste, cu mulţimea de mărturisitori, preoţi, călugări şi mireni, cu toţi noii mucenici şi cu mulţimea muceniţelor, care au sfinţit pământul românesc cu sângele şi pătimirea lor, iar acum Îi cântă lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
„Niciun prooroc nu este primit în patria sa”, ne-a spus Mântuitorul Hristos, şi cei care te-au vrăjmăşit în timpul vieţii tale te-au vrăjmăşit şi după trecerea ta la Domnul, iar urmaşii lor batjocoresc şi astăzi pomenirea ta. Dar noi, mulţumindu-ţi pentru mulţimea binefacerilor tale, îţi zicem:
Bucură-te, mustrător al celor ce defaimă dreapta credinţă,
Bucură-te, că pe cei mândri îi întorci spre pocăinţă,
Bucură-te, tainic povăţuitor al preoţilor,
Bucură-te, pavăză de nebiruit a creştinilor,
Bucură-te, dascăl priceput al jertfelniciei,
Bucură-te, învăţătorule neobosit al evlaviei,
Bucură-te, că rugăciuni stăruitoare ai înălţat,
Bucură-te, cel ce pe scara virtuţilor ai urcat,
Bucură-te, că prin iubirea aproapelui te-ai sfinţit,
Bucură-te, că pentru slujirea lui Hristos te-ai nevoit,
Bucură-te, că Dumnezeu cu harul Său te-a luminat,
Bucură-te, că, prin tine, Hristos la El ne-a chemat,
Bucură-te, Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!
Condacul al 13-lea:
O, Părinte Ilie, noule mărturisitor al lui Hristos, cădem către tine în rugăciune, ştiind că nimeni din cei ce aleargă la tine nu rămâne fără răspuns. Fii ocrotitor al nostru până în ceasul morţii noastre, ajută-ne să ducem o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu, ferindu-ne de cursele vrăjmaşilor mântuirii noastre, ca să Îi cântăm în vecii vecilor Dumnezeului care te-a proslăvit: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori. Apoi se zice Icosul întâi: La tine alergăm, sfinte, la vreme de ispită… şi Condacul întâi: Veniţi, iubitorilor de mucenici, să îl lăudăm…)
Apoi se citeşte această
Rugăciune:
O, Sfinte Ilie, mare făcătorule de minuni, la tine alergăm acum, ca la un grabnic ajutător. Vezi puţinătatea credinţei noastre, vezi slăbiciunile şi neputinţele noastre. Nu ne lăsa să fim biruiţi de lucrarea puterilor drăceşti, care caută să ne piardă în fel şi chip. De la începuturile Bisericii mulţi înaintemergători ai Antihristului s-au arătat, răspândind rătăcirile lor şi pierzându-i pe cei slabi în credinţă. Iar în vremea noastră numărul lor s-a înmulţit, şi, din pricina lor, bisericile se golesc şi oamenii îşi pierd sufletele, alegând căile pierzării. Avem nevoie de ocrotirea ta, sfinte, să rezistăm ispitelor din fiecare zi. Avem nevoie de mijlocirea ta, sfinte, ca să nu pierdem ajutorul dumnezeiesc.
Roagă-te lui Dumnezeu pentru toate familiile binecredincioase, pentru toţi părinţii creştini şi copiii lor. Roagă-te pentru toţi preoţii Bisericii dreptslăvitoare, să mărturisească adevărul fără teamă. Roagă-te pentru ierarhii de pretutindeni, să păstorească turmele lor cu frică de Dumnezeu. Roagă-te, Sfinte Ilie, pentru toţi monahii şi toate monahiile, să le dăruiască Dumnezeu darurile Sale pentru rugăciunile tale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu