De fapt, sunt mult mai mulţi de atât...
Ne-am "împrietenit" imediat după terminarea studiilor de Muzeologie din cadrul Universităţii Ştefan cel Mare Suceava, când prin intermediul unui concurs, am ocupat unul dintre posturile scoase atunci la concurs de Muzeul de Istorie, actualul Complex Muzeal "Iulian Antonescu", în noua clădire cu destinaţie muzeu din strada 9 Mai, numărul 7, dată nu de mult spre folosinţă, director al instituţiei fiind pe atunci, domnul Viorel Căpitanu. Domnul Căpitanu îşi dorea foarte mult o revigorare a instituţiei din toate punctele de vedere, aşa că în acel an s-au angajat absolvenţi doar cu studii de specialitate. Îmi amintesc şi acum ziua susţinerii examenului, cât se poate de serios, cu întrebări din lucrarea de licenţă, cu subiecte de istorie ş-a.m.d iar în comisia de examinare, destul de mare, se aflau nume importante din domeniul muzeografiei, inclusiv din alte muzee, din afara Bacăului: Viorel Căpitanu, Vasile Ursachi, Ioan Mitrea, Alexandru Artimon etc Domnul Căpitanu, s-a dovedit a fi ulterior, directorul care ştia cel mai bine să să fie mereu acolo, alături de oameni, să te pună în valoare, să te motiveze şi să te aprecieze corespunzător. Aşadar, se anunţau vremuri extraordinare pentru noi toţi.
Câte vise frumoase, câte planuri, câte idei de colaborare şi gânduri prieteneşti am avut la început de drum....nu, nu le-am pierdut pe drum doar că de multe ori am fost forţată să le înlocuiesc sau să le îngheţ temporar. Cu o excepţie desigur, sau hai să spunem cu cel mult două, în atâţia ani de zile am încercat să nu supăr pe nimeni, să nu mă cert cu nimeni, uneori să mă fac că nu înţeleg sau aud (dar asta este altă treabă
), să nu pun piedici nimănui, dacă pot să ajut, să apreciez, să ştiu să ierarhizez corect oamenii punând pe primul loc omenia şi apoi, desigur, profesionalismul, să îi înţeleg pe ceilalţi, să colaborez frumos cu ai meu colegi şi să îmi fac treaba în dreptul meu, fără să aştept nimic în schimb.
Nutresc aceiaşi bucurie şi aceleaşi gânduri prieteneşti faţă de colegii mei, visez în continuare, creez şi sper.
Cu bune, cu rele, cu urcuşuri şi coborâşuri, cu stagnări impuse sau autoimpuse, chiar în ciuda unora şi spre bucuria altora, cu reuşite şi bucurii, iată că putem vorbi despre o relaţie până la urmă frumoasă şi de lungă durată.
To be continued...
Ne-am "împrietenit" imediat după terminarea studiilor de Muzeologie din cadrul Universităţii Ştefan cel Mare Suceava, când prin intermediul unui concurs, am ocupat unul dintre posturile scoase atunci la concurs de Muzeul de Istorie, actualul Complex Muzeal "Iulian Antonescu", în noua clădire cu destinaţie muzeu din strada 9 Mai, numărul 7, dată nu de mult spre folosinţă, director al instituţiei fiind pe atunci, domnul Viorel Căpitanu. Domnul Căpitanu îşi dorea foarte mult o revigorare a instituţiei din toate punctele de vedere, aşa că în acel an s-au angajat absolvenţi doar cu studii de specialitate. Îmi amintesc şi acum ziua susţinerii examenului, cât se poate de serios, cu întrebări din lucrarea de licenţă, cu subiecte de istorie ş-a.m.d iar în comisia de examinare, destul de mare, se aflau nume importante din domeniul muzeografiei, inclusiv din alte muzee, din afara Bacăului: Viorel Căpitanu, Vasile Ursachi, Ioan Mitrea, Alexandru Artimon etc Domnul Căpitanu, s-a dovedit a fi ulterior, directorul care ştia cel mai bine să să fie mereu acolo, alături de oameni, să te pună în valoare, să te motiveze şi să te aprecieze corespunzător. Aşadar, se anunţau vremuri extraordinare pentru noi toţi.
Câte vise frumoase, câte planuri, câte idei de colaborare şi gânduri prieteneşti am avut la început de drum....nu, nu le-am pierdut pe drum doar că de multe ori am fost forţată să le înlocuiesc sau să le îngheţ temporar. Cu o excepţie desigur, sau hai să spunem cu cel mult două, în atâţia ani de zile am încercat să nu supăr pe nimeni, să nu mă cert cu nimeni, uneori să mă fac că nu înţeleg sau aud (dar asta este altă treabă
), să nu pun piedici nimănui, dacă pot să ajut, să apreciez, să ştiu să ierarhizez corect oamenii punând pe primul loc omenia şi apoi, desigur, profesionalismul, să îi înţeleg pe ceilalţi, să colaborez frumos cu ai meu colegi şi să îmi fac treaba în dreptul meu, fără să aştept nimic în schimb.Nutresc aceiaşi bucurie şi aceleaşi gânduri prieteneşti faţă de colegii mei, visez în continuare, creez şi sper.
Cu bune, cu rele, cu urcuşuri şi coborâşuri, cu stagnări impuse sau autoimpuse, chiar în ciuda unora şi spre bucuria altora, cu reuşite şi bucurii, iată că putem vorbi despre o relaţie până la urmă frumoasă şi de lungă durată.
To be continued...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu