Mihaela Băbuşanu

Mihaela  Băbuşanu
"De unde sunt eu?sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!"

miercuri, 31 decembrie 2025

✨2025 – Retrospectivă/Recunostintă

Anul 2025 mi-a adus în cale oameni deosebiți și experiențe care mi-au îmbogățit parcursul cultural, profesional și personal, confirmând încă o dată că întâlnirile providențiale dau sens drumului ales.
Un moment de referință pentru mine a fost 1 iunie, când a avut loc lansarea volumului meu de haiku „Eternitatea unei clipe / Eternity of a Moment”, în cadrul evenimentului „Japonia, departe–aproape de Bacău”, ediția a VII-a.
Deși timpul meu este adesea extrem de limitat, uneori împărțit inegal, alteori întins până la extreme, aceste colaborări rămân momente valoroase de schimb de idei și de inspirație, ocazii minunate de conectare cu oameni minunați, proiecte culturale sau idei frumoase. Fiecare întâlnire, chiar și una punctuală, a adus cu sine perspective, energie și motivația de a merge mai departe.
O bucurie aparte a fost continuarea a trei proiecte culturale de tradiție, importante pentru mine personal, dar mai ales pentru comunitatea băcăuană care le apreciază, proiecte care au crescut odată cu publicul lor și care dau identitate vieții culturale locale:
„Japonia departe–aproape de Bacău” – ediția a VII-a,
„Bacău – personalități ale locului” – ediția a V-a,
„Poezie cu eșarfă roz” – ediția a IV-a.
Aceste evenimente nu sunt doar ediții consecutive, ci ocazii de recunoaștere și valorizare a personalităților culturale și a locurilor, de celebrare a creației și de promovare a dialogului intercultural. Ele devin, de la an la an, momente de reflecție și conștientizare, asumând și o dimensiune umană și socială, așa cum se întâmplă în luna dedicată luptei împotriva cancerului, când poezia și solidaritatea se întâlnesc pentru a oferi sens și speranță.
Pe lângă activitatea mea de secretar de redacție la revista de cultură și atitudine „Plumb”, anul acesta am avut bucuria de a iniția colaborări cu revista „Armonii culturale”, cu Via Bacovia – Bacău turistic și activ, precum și cu revista „Izvor de neuitare”.
Aș mai aminti, fie și în treacăt, inițierea și coordonarea proiectului „Poezie în spațiul public”, realizat împreună cu studenți masteranzi ai programului Comunicare în spațiul public, anul II, din cadrul Facultății de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, proiect aflat la început de drum, precum și evenimentul „Poezie și inginerie”, desfășurat la Palatul Culturii din Iași, realizat în colaborare cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Facultatea de Mecanică și Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”.
Dincolo de ceea ce se vede și se consemnează public, rămâne însă o zonă ascunsă, cea a muncii de culise și a implicării. În spatele fiecărei acțiuni, al fiecărui eveniment, al lansărilor, campaniilor sau proiectelor culturale există eforturi constante, responsabilități nevăzute și acțiuni care nu caută reflectoarele. Desigur, pe lista preocupărilor și eforturilor mele se regăsesc și inițiative dedicate satului românesc, protejării naturii, precum și demersuri de natură socială și umană, pe care aleg însă să le păstrez într-o formă de discreție, tocmai pentru a nu le diminua valoarea prin enumerare. Pentru că, de multe ori, ceea ce nu se vede este ceea ce susține cu adevărat un om, iar munca nevăzută rămâne, poate, cea mai onestă formă de implicare.
Așa că, deși lista ar putea continua cu numeroase alte evenimente în care am fost implicată, fie în calitate de organizator, coordonator sau participant, mă opresc aici căci dincolo de evenimente, proiecte și cifre, rămâne ceea ce purtăm în inimă. Să prețuim fiecare zi trăită, fiecare obstacol depășit, să fim recunoscători pentru un acoperiș deasupra capului, pentru oameni dragi alături, pentru rostul nostru și puterea de a merge înainte. Adesea, lucrurile simple sunt cele mai prețioase comori. Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost aproape: colaboratorilor, prietenilor, simpatizanților, cunoscuților, colegilor cu care am interacționat direct, dar și celor care ați citit postările, articolele sau poeziile mele, le-ați simțit, ați rezonat cu ele și mi-ați transmis feedback-ul vostru. Timpul ne poartă deja spre un alt prag, iar pașii ne duc, firesc, către noul an, 2026.
Să fim sănătoși, buni, inspirați, înțelepți, iubiți și fericiți!
La mulți ani, 2026!























marți, 30 decembrie 2025

După o iubire...

După o iubire
n-ai de ce să porți doliu,
niciodată,
niciunde,
nicicum!
Ea este veșnică
și de murit
moare doar un vis al tău
care nu și-a găsit loc
lângă visul altcuiva.
De ce să te cernești
la fiecare apus?
Nu moare soarele,
moare o zi din cele numărate
ale tale...

Autor: Dorin Croitor


luni, 29 decembrie 2025

🎻

Ne apropiem cu pași repezi de finalul acestui an, un an care pentru mine a fost aproape numai în pas alergător și cu multă muncă, dar care mi-a adus și multe satisfacții.
Și chiar dacă timpul trece, unele lucruri rămân… nemuritoare, așa cum cred că este și acest vals.

sâmbătă, 27 decembrie 2025

🎉

De Ziua Sfântului Ștefan, astăzi, 27 decembrie 2025, ne-am întâlnit la sediul Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, la inițiativa președintelui filialei, Dumitru Brăneanu.
A fost frumos să ne revedem și să stăm la un pahar de vorbă, să povestim despre anul care se încheie și despre intențiile pentru anul care se apropie cu pași repezi. S-a vorbit despre scris și despre planuri, dar și despre familie — despre familia noastră, a filialei — despre faptul că, dincolo de cărți și proiecte personale, iată că reușim să fim împreună.
Ne-a bucurat și salutul domnului Codrescu, care a trecut, preț de o clipă, pe la noi.
O întâlnire caldă și firească, cu oameni dragi și gânduri bune.
La mulți ani tuturor și un an nou cu sănătate și inspirație
Fotografii: Mihaela Băbușanu și Cristina Ștefan









marți, 23 decembrie 2025

What's In Your Life For Me

💖💫💑 Dorințe de Crăciun

📜
Fără îndoială, în aceste zile, când umezeala rece și frigul pătrund în fiecare colțișor (of, unde sunt zăpezile de altădată?), gândurile mele zboară spre ceea ce ne dorim cu adevărat de la Moș Crăciun și, poate, de la viață. În tumultul zilelor grăbite, tânjesc după momente de răgaz, pentru ca sufletul să poată respira și reflecta.
Mi-e dor de părinții mei și de copilăria fericită, plină de magie, și îmi doresc ca măcar o părticică din acea lumină să o pot aduce în viața fiului meu. Tânjesc după timp pentru introspecție, liniște și recunoștință.
Am și eu o listă cu mici dorințe lumești: un ceas anume, o poșetă Anekke, un inel Eternity cu pietricele multicolore, câteva cărți și timpul necesar pentru a le citi, un parfum care mă transpune într-o stare anume, o fântână arteziană de interior, o pereche de cercei de aur văzuți într-o vitrină, un alt kimono… Lista ar putea continua. Dar toate acestea sunt doar umbre ale dorințelor adevărate.
Pe primul loc se află sănătatea mea și a copilului meu, a familiei, iubirea în toate formele ei, dorința de a revedea un prieten drag și de a bea împreună un pahar de rosé, bucuria de a-mi revedea frații și, mai presus de toate, dorința ca cei care contează cu adevărat pentru mine să-și facă mai mult timp pentru mine, iar eu, la rândul meu, să-mi fac mai mult timp pentru ei.
Și da, să ajung la Băbușa de Crăciun, la mama și la tata, chiar dacă de peste 12 ani nu mai sunt printre noi și nu mă mai întâmpină ca altădată, în cerdac, cu brațele deschise. Băbușa sufletului meu, locul în care simt energia strămoșilor, puterea și dragostea lor, parcă aievea, chiar dacă „de dincolo”.
Evident, să fiu un om mai bun pe cât mai multe planuri și să iubesc mereu cu inima deschisă. Restul sunt dorințe secundare… și totuși, câteodată, tocmai aceste lucruri mărunte ne amintesc cât de frumoasă poate fi viața.
Voi ce ați pus pe lista dorințelor pentru Moș Crăciun?💖
💫💑


luni, 22 decembrie 2025

Bilanț, tristeți efemere, gânduri...

Mai sunt câteva zile până la Crăciun și până la sfârșitul anului, iar o tristețe mă înconjoară pe neașteptate. Parcă mi se strecoară în suflet și în oase, la fel ca vremea aceasta mohorâtă, cu umezeala ei rece care pătrunde încet, dar sigur. Și totuși, slavă Domnului, nu am timp să rămân prea mult în această stare. Viața nu-mi permite. Va trebui să ies repede din ea.

De unde vine această stare?
Poate pentru că sunt, ca mulți dintre noi, la ora bilanțurilor.

A fost un an solicitant, cu adevărat. Am muncit mult, ca de obicei. Am tras de mine, ca de obicei. Am avut rezultate bune. Am cunoscut oameni interesanți, dedicați, frumoși. Privind la rece, nimic nu pare greșit. Și atunci unde este problema? Și unde este rezolvarea ei?

Răspunsul este simplu: la mine, desigur.

Cred că am spus „da” de prea multe ori. Am ajutat fără să aștept motivații. Am răspuns afirmativ tuturor invitațiilor și provocărilor. Am ajutat pe oricine cu contacte, evenimente, o vorbă bună, fapte concrete. Și se pare că nu este bine. Pentru că, uneori, când ești prea disponibil și prea dispus să ajuți, oamenii încep să te trateze fără respect.

Cred că răspund prea repede la telefon. Prea repede la mesaje. Prea repede solicitărilor. Îmi fac timp imediat pentru cei care apelează la mine, de parcă timpul meu nu ar avea valoare.

Dureros este altceva: faptul că acest efort nu este apreciat cum se cuvine. Li se pare normal. Nu întreabă dacă mai poți. Nu întreabă cum ai făcut. Nu își pun problema că ar datora ceva. Nu vorbesc despre favoruri, ci despre respect. Despre timp. Despre atenție.

Iar când cei de la care aștepți cel mai mult nu își fac timp nici măcar să te sune să-ți spună „La mulți ani”, să te întrebe ce mai faci, să trimită un glob simbolic, o felicitare, un e-mail sau un cuvânt bun, ci își văd liniștiți de viața lor, de familia lor, de afeacerile lor, de treburile lor și revin brusc doar atunci când au nevoie  iar de tine… ce poate însemna asta?

Este trist, dar răspunsul este clar. Soluția este, din nou, la mine.

Va trebui să triez. Va trebui să învăț să spun „nu”.
Va trebui să-mi călesc inima, pentru că felul meu este să răspund prompt, imediat, să mă las pe mine și să-i ajut pe ceilalți. Dar poate că adevărata maturitate nu înseamnă să fii mereu disponibil, ci să știi când prezența ta este prețuită și când este doar folosită.

Poate acesta este, de fapt, cel mai important bilanț al anului. Și, făcând puțin haz de necaz, le mai dau o șansă celor care se simt „vizați”. Știu ce au de făcut după ce citesc acest text… sau nu?
În orice caz, se anunță un an 2026 bun pentru Pești. Și nu de alta, dar poate vor avea iar nevoie de mine.😀



It is done! 2026 year is mine!

Well, the first time I saw you /On that cold winter's day...

📖 „Izvor de neuitare”, nr. 4 (octombrie–decembrie 2025

Împărtășesc cu voi vestea apariției revistei „Izvor de neuitare”, nr. 4 (octombrie–decembrie 2025), în paginile căreia se regăsesc și câteva rânduri semnate de mine.
Revista este rodul pasiunii și dedicării doamnei Liliana Atomulese, editor fondator, un nume bine cunoscut în Brusturoasa, Palanca și pe întreaga Vale a Trotușului, pentru dragostea cu care aduce la lumină viața satului.
„Izvor de neuitare” adună între paginile sale povești, oameni și fapte care dau identitate locului: personalități născute aici, întâmplări de demult, file din istoria școlii, a bisericii și a altor instituții, dar și glasul tinerilor care privesc satul de azi și visează la viitorul lui.
Revista poate fi citită accesând acest link: https://neuitare.ro/wp-content/uploads/2025/12/Izvor-de-neuitare-nr.-4.pdf?fbclid=IwY2xjawO1uKVleHRuA2FlbQIxMABzcnRjBmFwcF9pZBAyMjIwMzkxNzg4MjAwODkyAAEerUBD9MqDyYcgXoux8dqe5eYigX3ozsB-0F9ySKtoXEqDWizb_TsP6-OV1JI_aem_yAX1ALhdVfO_4aGPTtAFVg





 




duminică, 21 decembrie 2025

Eveniment la Slănic Moldova

Am avut bucuria de a fi prezentă ieri, 20 decembrie, la un eveniment cultural deosebit, găzduit în Sala Amfiteatru a Complexului Panoramic din Slănic-Moldova. Prilejul l-a constituit lansarea volumului „Slănic-Moldova – Legende, povești și povestiri”, semnat de Romulus Dan Busnea, coleg, colaborator și prieten, cu care mă leagă ani buni de colaborare profesională.
De altfel, volumul lansat ieri nu reprezintă doar o apariție editorială, ci și o întoarcere necesară la poveștile care dau sens acestui loc.
În ceea ce privește colaborarea noastră, aș aminti doar câteva dintre lucrurile care ne leagă: proiectul „Bacău – Personalități ale locului”, pe care l-am inițiat împreună, colaborarea de-a lungul anilor la revista „Sportul Băcăuan”, al cărei director am fost o perioadă, faptul că am fost și suntem colegi de redacție la revista „Plumb” și, nu în ultimul rând, faptul că, acum 14 ani, a fost prezent la prima mea lansare de carte, volumul de debut „Adevărata fericire / True Happiness”.
Evenimentul a marcat, totodată, prima ediție a „Colocviilor stațiunii Slănic-Moldova – Legende, povești și povestiri”, o inițiativă culturală realizată cu sprijinul familiei Alina și Bogdan Șova, în parteneriat cu Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău.
Publicul prezent a fost divers, reunind scriitori, jurnaliști, artiști, muzicieni, oameni de cultură, dar și reprezentanți ai autorităților locale și județene – Consiliul Județean Bacău, prin vicepreședintele Vasile Isvoran, precum și primarii municipiilor Slănic-Moldova și Târgu Ocna.
Punctul central al evenimentului l-a constituit lansarea volumului, despre care a vorbit lector univ. dr. Adrian Jicu, directorul Bibliotecii Județene „Costache Sturdza” din Bacău. Întâlnirea a fost moderată cu profesionalism de Alina Șova
Evenimentul a fost completat de momente muzicale și colinde susținute de copii talentați, care au adus un plus de emoție și frumusețe, întregind atmosfera. Copiii au fost răsplătiți cu daruri, iar participanții au primit volumul lansat, alături de albume dedicate tradițiilor și obiectivelor turistice din județul Bacău.
Un eveniment care a adunat oameni și povești și care merită să fie începutul unei frumoase tradiții culturale.
Sursa fotografiilor: SElena Cristina și arhiva personală