PERSONAL AND NON PERSONAL MATTERS -“LOVE ALL, TRUST A FEW, DO WRONG TO NONE" Evenimente culturale, poezie, memorialistică, personalităţi, istorie, memorii, emoții, povești, senryu, haiku, articole de presă, simpozioane, promovare culturală, muzee, semne şi însemne, zodiac, vernisaje, proiecte, reviste, gânduri, idei, muzică, stări, atitudini, impresii, parenting, amintiri, diverse - “PER ASPERA AD ASTRA"
miercuri, 31 decembrie 2025
✨2025 – Retrospectivă/Recunostintă
Un moment de referință pentru mine a fost 1 iunie, când a avut loc lansarea volumului meu de haiku „Eternitatea unei clipe / Eternity of a Moment”, în cadrul evenimentului „Japonia, departe–aproape de Bacău”, ediția a VII-a.
Deși timpul meu este adesea extrem de limitat, uneori împărțit inegal, alteori întins până la extreme, aceste colaborări rămân momente valoroase de schimb de idei și de inspirație, ocazii minunate de conectare cu oameni minunați, proiecte culturale sau idei frumoase. Fiecare întâlnire, chiar și una punctuală, a adus cu sine perspective, energie și motivația de a merge mai departe.
O bucurie aparte a fost continuarea a trei proiecte culturale de tradiție, importante pentru mine personal, dar mai ales pentru comunitatea băcăuană care le apreciază, proiecte care au crescut odată cu publicul lor și care dau identitate vieții culturale locale:
„Japonia departe–aproape de Bacău” – ediția a VII-a,
„Bacău – personalități ale locului” – ediția a V-a,
„Poezie cu eșarfă roz” – ediția a IV-a.
Aceste evenimente nu sunt doar ediții consecutive, ci ocazii de recunoaștere și valorizare a personalităților culturale și a locurilor, de celebrare a creației și de promovare a dialogului intercultural. Ele devin, de la an la an, momente de reflecție și conștientizare, asumând și o dimensiune umană și socială, așa cum se întâmplă în luna dedicată luptei împotriva cancerului, când poezia și solidaritatea se întâlnesc pentru a oferi sens și speranță.
Pe lângă activitatea mea de secretar de redacție la revista de cultură și atitudine „Plumb”, anul acesta am avut bucuria de a iniția colaborări cu revista „Armonii culturale”, cu Via Bacovia – Bacău turistic și activ, precum și cu revista „Izvor de neuitare”.
Aș mai aminti, fie și în treacăt, inițierea și coordonarea proiectului „Poezie în spațiul public”, realizat împreună cu studenți masteranzi ai programului Comunicare în spațiul public, anul II, din cadrul Facultății de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, proiect aflat la început de drum, precum și evenimentul „Poezie și inginerie”, desfășurat la Palatul Culturii din Iași, realizat în colaborare cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Facultatea de Mecanică și Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”.
Dincolo de ceea ce se vede și se consemnează public, rămâne însă o zonă ascunsă, cea a muncii de culise și a implicării. În spatele fiecărei acțiuni, al fiecărui eveniment, al lansărilor, campaniilor sau proiectelor culturale există eforturi constante, responsabilități nevăzute și acțiuni care nu caută reflectoarele. Desigur, pe lista preocupărilor și eforturilor mele se regăsesc și inițiative dedicate satului românesc, protejării naturii, precum și demersuri de natură socială și umană, pe care aleg însă să le păstrez într-o formă de discreție, tocmai pentru a nu le diminua valoarea prin enumerare. Pentru că, de multe ori, ceea ce nu se vede este ceea ce susține cu adevărat un om, iar munca nevăzută rămâne, poate, cea mai onestă formă de implicare.
Așa că, deși lista ar putea continua cu numeroase alte evenimente în care am fost implicată, fie în calitate de organizator, coordonator sau participant, mă opresc aici căci dincolo de evenimente, proiecte și cifre, rămâne ceea ce purtăm în inimă. Să prețuim fiecare zi trăită, fiecare obstacol depășit, să fim recunoscători pentru un acoperiș deasupra capului, pentru oameni dragi alături, pentru rostul nostru și puterea de a merge înainte. Adesea, lucrurile simple sunt cele mai prețioase comori. Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost aproape: colaboratorilor, prietenilor, simpatizanților, cunoscuților, colegilor cu care am interacționat direct, dar și celor care ați citit postările, articolele sau poeziile mele, le-ați simțit, ați rezonat cu ele și mi-ați transmis feedback-ul vostru. Timpul ne poartă deja spre un alt prag, iar pașii ne duc, firesc, către noul an, 2026.
Să fim sănătoși, buni, inspirați, înțelepți, iubiți și fericiți!
La mulți ani, 2026! ✨
marți, 30 decembrie 2025
După o iubire...
luni, 29 decembrie 2025
🎻
Și chiar dacă timpul trece, unele lucruri rămân… nemuritoare, așa cum cred că este și acest vals.
duminică, 28 decembrie 2025
sâmbătă, 27 decembrie 2025
🎉
vineri, 26 decembrie 2025
marți, 23 decembrie 2025
💖💫💑 Dorințe de Crăciun
luni, 22 decembrie 2025
Bilanț, tristeți efemere, gânduri...
Mai sunt câteva zile până la Crăciun și până la sfârșitul anului, iar o tristețe mă înconjoară pe neașteptate. Parcă mi se strecoară în suflet și în oase, la fel ca vremea aceasta mohorâtă, cu umezeala ei rece care pătrunde încet, dar sigur. Și totuși, slavă Domnului, nu am timp să rămân prea mult în această stare. Viața nu-mi permite. Va trebui să ies repede din ea.
De unde vine această stare?
Poate pentru că sunt, ca mulți dintre noi, la ora bilanțurilor.
A fost un an solicitant, cu adevărat. Am muncit mult, ca de obicei. Am tras de mine, ca de obicei. Am avut rezultate bune. Am cunoscut oameni interesanți, dedicați, frumoși. Privind la rece, nimic nu pare greșit. Și atunci unde este problema? Și unde este rezolvarea ei?
Răspunsul este simplu: la mine, desigur.
Cred că am spus „da” de prea multe ori. Am ajutat fără să aștept motivații. Am răspuns afirmativ tuturor invitațiilor și provocărilor. Am ajutat pe oricine cu contacte, evenimente, o vorbă bună, fapte concrete. Și se pare că nu este bine. Pentru că, uneori, când ești prea disponibil și prea dispus să ajuți, oamenii încep să te trateze fără respect.
Cred că răspund prea repede la telefon. Prea repede la mesaje. Prea repede solicitărilor. Îmi fac timp imediat pentru cei care apelează la mine, de parcă timpul meu nu ar avea valoare.
Dureros este altceva: faptul că acest efort nu este apreciat cum se cuvine. Li se pare normal. Nu întreabă dacă mai poți. Nu întreabă cum ai făcut. Nu își pun problema că ar datora ceva. Nu vorbesc despre favoruri, ci despre respect. Despre timp. Despre atenție.
Iar când cei de la care aștepți cel mai mult nu își fac timp nici măcar să te sune să-ți spună „La mulți ani”, să te întrebe ce mai faci, să trimită un glob simbolic, o felicitare, un e-mail sau un cuvânt bun, ci își văd liniștiți de viața lor, de familia lor, de afeacerile lor, de treburile lor și revin brusc doar atunci când au nevoie iar de tine… ce poate însemna asta?
Este trist, dar răspunsul este clar. Soluția este, din nou, la mine.
Va trebui să triez. Va trebui să învăț să spun „nu”.
Va trebui să-mi călesc inima, pentru că felul meu este să răspund prompt, imediat, să mă las pe mine și să-i ajut pe ceilalți. Dar poate că adevărata maturitate nu înseamnă să fii mereu disponibil, ci să știi când prezența ta este prețuită și când este doar folosită.
Poate acesta este, de fapt, cel mai important bilanț al anului. Și, făcând puțin haz de necaz, le mai dau o șansă celor care se simt „vizați”. Știu ce au de făcut după ce citesc acest text… sau nu?
În orice caz, se anunță un an 2026 bun pentru Pești. Și nu de alta, dar poate vor avea iar nevoie de mine.😀





















































