Bilanț, tristeți efemere, gânduri...

Mai sunt câteva zile până la Crăciun și până la sfârșitul anului, iar o tristețe mă înconjoară pe neașteptate. Parcă mi se strecoară în suflet și în oase, la fel ca vremea aceasta mohorâtă, cu umezeala ei rece care pătrunde încet, dar sigur. Și totuși, slavă Domnului, nu am timp să rămân prea mult în această stare. Viața nu-mi permite. Va trebui să ies repede din ea.

De unde vine această stare?
Poate pentru că sunt, ca mulți dintre noi, la ora bilanțurilor.

A fost un an solicitant, cu adevărat. Am muncit mult, ca de obicei. Am tras de mine, ca de obicei. Am avut rezultate bune. Am cunoscut oameni interesanți, dedicați, frumoși. Privind la rece, nimic nu pare greșit. Și atunci unde este problema? Și unde este rezolvarea ei?

Răspunsul este simplu: la mine, desigur.

Cred că am spus „da” de prea multe ori. Am ajutat fără să aștept motivații. Am răspuns afirmativ tuturor invitațiilor și provocărilor. Am ajutat pe oricine cu contacte, evenimente, o vorbă bună, fapte concrete. Și se pare că nu este bine. Pentru că, uneori, când ești prea disponibil și prea dispus să ajuți, oamenii încep să te trateze fără respect.

Cred că răspund prea repede la telefon. Prea repede la mesaje. Prea repede solicitărilor. Îmi fac timp imediat pentru cei care apelează la mine, de parcă timpul meu nu ar avea valoare.

Dureros este altceva: faptul că acest efort nu este apreciat cum se cuvine. Li se pare normal. Nu întreabă dacă mai poți. Nu întreabă cum ai făcut. Nu își pun problema că ar datora ceva. Nu vorbesc despre favoruri, ci despre respect. Despre timp. Despre atenție.

Iar când cei de la care aștepți cel mai mult nu își fac timp nici măcar să te sune să-ți spună „La mulți ani”, să te întrebe ce mai faci, să trimită un glob simbolic, o felicitare, un e-mail sau un cuvânt bun, ci își văd liniștiți de viața lor, de familia lor, de afeacerile lor, de treburile lor și revin brusc doar atunci când au nevoie  iar de tine… ce poate însemna asta?

Este trist, dar răspunsul este clar. Soluția este, din nou, la mine.

Va trebui să triez. Va trebui să învăț să spun „nu”.
Va trebui să-mi călesc inima, pentru că felul meu este să răspund prompt, imediat, să mă las pe mine și să-i ajut pe ceilalți. Dar poate că adevărata maturitate nu înseamnă să fii mereu disponibil, ci să știi când prezența ta este prețuită și când este doar folosită.

Poate acesta este, de fapt, cel mai important bilanț al anului. Și, făcând puțin haz de necaz, le mai dau o șansă celor care se simt „vizați”. Știu ce au de făcut după ce citesc acest text… sau nu?
În orice caz, se anunță un an 2026 bun pentru Pești. Și nu de alta, dar poate vor avea iar nevoie de mine.