Fără îndoială, în aceste zile, când umezeala rece și frigul pătrund în fiecare colțișor (of, unde sunt zăpezile de altădată?), gândurile mele zboară spre ceea ce ne dorim cu adevărat de la Moș Crăciun și, poate, de la viață. În tumultul zilelor grăbite, tânjesc după momente de răgaz, pentru ca sufletul să poată respira și reflecta.
Mi-e dor de părinții mei și de copilăria fericită, plină de magie, și îmi doresc ca măcar o părticică din acea lumină să o pot aduce în viața fiului meu. Tânjesc după timp pentru introspecție, liniște și recunoștință.
Am și eu o listă cu mici dorințe lumești: un ceas anume, o poșetă Anekke, un inel Eternity cu pietricele multicolore, câteva cărți și timpul necesar pentru a le citi, un parfum care mă transpune într-o stare anume, o fântână arteziană de interior, o pereche de cercei de aur văzuți într-o vitrină, un alt kimono… Lista ar putea continua. Dar toate acestea sunt doar umbre ale dorințelor adevărate.
Pe primul loc se află sănătatea mea și a copilului meu, a familiei, iubirea în toate formele ei, dorința de a revedea un prieten drag și de a bea împreună un pahar de rosé, bucuria de a-mi revedea frații și, mai presus de toate, dorința ca cei care contează cu adevărat pentru mine să-și facă mai mult timp pentru mine, iar eu, la rândul meu, să-mi fac mai mult timp pentru ei.
Și da, să ajung la Băbușa de Crăciun, la mama și la tata, chiar dacă de peste 12 ani nu mai sunt printre noi și nu mă mai întâmpină ca altădată, în cerdac, cu brațele deschise. Băbușa sufletului meu, locul în care simt energia strămoșilor, puterea și dragostea lor, parcă aievea, chiar dacă „de dincolo”.
Evident, să fiu un om mai bun pe cât mai multe planuri și să iubesc mereu cu inima deschisă. Restul sunt dorințe secundare… și totuși, câteodată, tocmai aceste lucruri mărunte ne amintesc cât de frumoasă poate fi viața.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu