Croitorul
La un croitor vestit, vine-o inimă rănită
Și cu ochii plini de lacrimi, cere să fie cusută!
Croitorul o priveşte, plin de milă și căldură
Și incearcă să-i găsească fir şi petec pe măsură!
El o coase şi-o ,,descoase" despre ce s-a întâmplat,
Ştiind că nu-i prima dată, când vine la reparat!
Ea sfioasă-şi pleacă ochii:-- ,,Ştiu, că nu te-am ascultat!
Mai repară-mă o dată şi promit că nu mai fac!"
Scuturându-şi capul, trist, croitorul o întreabă :
,, Scuză-mă, dar nu rezist... Cum de eşti atât de bleagă?
Te-am cusut de-atâtea ori, sfaturi bune, eu ți-am dat,
Însă nu trece prea mult şi iar vii la reparat!
Milă-mi este-acum de tine..ciudă-mi e că nu m-asculți,
S-alegi cu mai multă grijă şi să ştii când să renunți!
Te-arunci cu ,, capu"-nainte, crezând că stau brațe întinse,
Te trânteşti cu toată forța, de zid şi de uşi închise !
Uită-te şi tu la mine, că-s bătrân şi nu mai pot,
Teamă-mi e de ziua-n care, n-am să pot pune la loc
bucățelele pe care le-ai împrăştiat prin lume...!
Ai să pierzi inconştiento, chiar şi sufletul din tine!"
Fiecare-,,mpunsătură" care-i provoca durere,
O primea ca pe-o pedeapsă: resemnată...în tăcere!
Croitorul puse firul, tare, ca dojana grea!
--,,Sper c-această cusătură, să îți fie ultima!"
..........................
Fiecare inimă cred c-a fost la croitor,
Cu o rană de cuvânt, de iubire sau de dor!
Cred că ați ghicit desigur, croitorul cel sărman,
Vestit, plin de iscusință... este creierul uman!
Dacă inima ar fi de natură ascultătoare,
Poate n-ar mai fi nevoie, creierul, să o repare!
__________________
Liliana Smerea Vacaru
-
Comentarii
Trimiteți un comentariu