Mihaela Băbuşanu

Mihaela  Băbuşanu
"De unde sunt eu?sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!"

miercuri, 19 aprilie 2023

Veronica Călin, despre evenimentul din 9 martie 2023, lansarea volumului de poezii ”Semne şi însemne"

"Evenimentul din 9 martie 2023, lansarea volumului de poezii ”Semne şi însemne” scris de tânăra poetă MIHAELA BĂBUŞANU, a fost o acţiune culturală cu totul şi cu totul deosebită. Personal am descifrat-o ca pe un spirit liric, sensibil, care-şi transpune trăirile într-un stil personal, limpede, firesc şi luminos. Vorbeşte despre o lume cu impresii, cu trăiri şi sentimente pe care le trece prin filtrul personal cu intensitate şi bucurie spirituală. Am mai descoperit în autoare un spirit organizatoric IMPRESIONANT. Totul a fost conceput cu seriozitate şi minuţiozitate iar efectul a fost pentru noi ca participanţi, absolut impresionant. Organizarea evenimentului care are în spate o muncă deosebită, a subliniat calităţile de muzeolog, promotor cultural  şi excelent oraganizator ale Mihaelei. Tot parcursul evenimentului a fost susţinut de persoane importante precum Dna Cristina Ştefan, prof. Petre Isachi, publicistul şi scriitorul Cornel Galben, actorul Radu Bogdan Ghelu care a recitat în stilul său inconfundabil din creaţiile autoarei şi, nu în ultimul rând, momentul de muzică folk susţinut de Mihaela şi Marcel Bălan. Muzică pe care am perceput-o ca pe o dedicaţie pentru ziua de 8 martie şi pentru 9 martie, ziua evenimentului şi a celor 40 de mucenici.
Sala arhiplină, neîncăpătoare chiar, de prieteni, rude din zona natală a Mihaelei, colegi, cunoştinţe, colaboratori sau pur şi simplu iubitori de poezie. 
Au luat cuvântul pe rând, cu aprecieri, specialişti în critică literară care au subliniat modul realist al exprimării literare care preferă „lumina naturală”, candoarea, lirismul, simţirea transpusă prin cuvinte şi sensuri.
Personal aş completa că această „lumină naturală” autoarea o emană cu candoare şi lirism şi o transmite mai departe către cititori. Mesajul Mihaelei a ajuns şi la mine şi m-am simţit binecuvântată de expresivitatea cuvântului simţit.Aşa precum şi artistul vizual Mihnea Baran a fost impresionat ca şi mine şi a selecţionat din poeziile autoarei câteva cuvinte pe care le-a recompus grafic printr-o expoziţie interesantă ce a completat foarte bine evenimentul. Partituri vechi îngălbenite de trecerea timpului care altfelar fi ajuns la maculatură au fost suportul pe care Mihnea a pictat flori şi păsări, care ne-au încântat privirea. 
Sigur că nu îl uităm şi pe domnul Iulian Bucur cel care a prezentat atât de frumos, în stilul său caracteristic, expoziţia despre care vorbeam.Am trăit momente frumoase pe care le-am receptat cu intensitate şi bucurie spirituală. Chiar am fost fericită şi-i mulţumesc Mihaelei Băbuşanu că mi-a oferit această ocazie. Am avut astfel ocazia s-o cunosc mai bine, s-o apreciez şi cu siguranţă, atâta timp cât vor fi poeţi precum MIHAELA BĂBUŞANU, poezia va exista mereu.Toată aprecierea mea şi mulţumirile pentru o seară fantastică pe care ne-a oferit-o cu generozitate Mihaela Băbușanu".

(Verinica CĂLIN, Exerciţiu de admiraţie pentru poeta Mihaela Băbuşanu,
9 martie 2023, Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" Bacău)
În imagine o lucrare aparţinând artistei Veronica CĂLIN, din cadrul unei expoziţii aflate în prezent in Holul A al Complexului Muzeal "Iulian Antonescu" Bacău, expoziţie care poate fi vizitată
Vă muţumesc pentru consideraţii, dna Veronica Călin! 


Niciun comentariu: